0
woman with fruits rejecting junk foodSe stie deja ca traim in epoca super-vitezei, lucru care ne influenteaza vietile si obiceiurile. Alimentatia este un aspect care trece printr-un fenomen de adaptare la ritmul grabit cu care ne traim vietile. Acest lucru atrage cu sine o doza de neglijare in ce priveste modul de hranire, astfel ca omul modern tinde sa faca tot felul de greseli in alimentatie.
 
O prima greseala este absenta micului dejun, intrucat de cele mai multe ori dimineata este momentul de graba maxima, cand abia avem timp sa ne pregatim rapid pentru serviciu si nu se mai pune problema de a ne aseza la masa. A sari peste micul dejun inseamna ca in prima parte a zilei ne hranim foarte putin sau deloc, ceea ce duce la nevoia unor mese mai bogate decat ar fi necesar in a doua parte a zilei, cand nici functiile digestive nu mai lucreaza la capacitate maxima. Astfel, caloriile care nu sunt consumate se depun, digestia este ingreunata, iar doua consecinte imediate pot fi acumularea de kilograme si instaurarea unor afectiuni gastrice.
 
O a doua greseala se refera la consumul regulat de alimente care nu aduc nici un beneficiu nutritional organismului, cum ar fi chips-urile, inghetata, ciocolata, dulciurile procesate, produsele de patiserie sau produsele de tip fast-food. Intr-o era in care industria alimentara este supra-saturata si in care reclamele la junk-food ne sunt varate pe gat din toate directiile, este greu sa rezisti tentatiei de a rontai pop-corn sau chips-uri la televizor, sa-ti iei o gogoasa de la patiseria pe langa care treci in drum spre serviciu sau sa te opresti la un fast-food dupa ce ti-ai facut cumparaturile in mall. Cu toate acestea, asemenea obiceiuri sunt mai mult decat periculoase intrucat, pe langa contributia la depunerea celulitei si a tesutului adipos, pot fi cauze principale pentru afectiuni grave precum cancerul. Nu mai vorbim de faptul ca a „consuma” asemenea alimente ii e la fel de inutil si nociv organismului precum a fuma tigari.
 
Nu in ultimul rand, poate cea mai frecventa si usor de facut greseala a omului modern este mancatul unei mese copioase seara. Acest lucru se intampla deoarece inca nu suntem suficient de disciplinati pentru a ne pregati mesele pe care urmeaza sa le avem in timpul zilei, cand ne aflam la locul de desfasurare a activitatii si abia asteptam momentul cand vom ajunge acasa, pentru a ne infrupta din bucatele proprii. Lipsa disciplinei este insa corelata si cu existenta stresului de pe parcursul zilei, lucru care afecteaza pofta de mancare si nu mai receptam semnalele organismului asupra nevoii de a ne hrani. Seara, in schimb, odata ajunsi in mediul familiar si scapati de grijile si stresul de la locul de munca ne relaxam suficient de mult incat simtim nevoia de a manca mult mai pregnant, intrucat ea nu a fost perceputa la timp. Iar de aici, concluzia o tragem singuri fiindca stim cu totii cum ne afecteaza mancatul seara, inainte de culcare: digestia nu mai are loc cum trebuie, somnul este ingreunat si agitat, iar kilogramele, bineinteles, se depun.
 
Solutia: in primul rand indreptarea atentiei asupra nutritiei si alimentatiei corecte, deoarece ea reprezinta baza dezvoltarii unui organism sanatos si a sustinerii vietii. Putem apela la un nutritionist, cauta informatii pe internet si, ca inlocuirea obiceiurilor nesanatoase cu unele sanatoase sa aiba loc, e musai sa construim un plan de alimentatie zilnica. Cum spuneam mai devreme, disciplina este cheia succesului in orice vrem sa realizam!

comment closed